Aplicarea lentilelor de contact

Există mai multe metode de aplicare a lentilelor iar dacă metoda descrisă în continuare este dificilă pentru dumneavoastră, oftalmologul vă va oferi o metodă alternativă.

  • scuturați ușor suportul de lentile ce conține soluția de păstrare, pentru a slăbi lentila îin caz că aceasta s-a blocat;
  • nu încercați să forțați desprinderea lentilei din suport deoarece s-ar putea s-o deteriorați;
  • scoateți lentila din suport și așezați-o în palmă;
  • clătiți bine lentila cu soluția de întreținere corespunzătoare;
  • verificați de fiecare dată dacă lentila este în bună stare – să nu fie deteriorată, să nu aibă impurități sau să nu fie zgâriată;
  • pentru a evita inversarea lentilelor, recomandăm să începeți procesul prin aplicarea lentilei pentru ochiul drept;
  • plasați lentila pe vârful degetului arătător și verificați poziționarea corectă a acesteia – în poziția corectă lentila are formă de bol iar în poziția incorectă aceasta are formă de farfurie;
  • o altă metodă de a determina poziția corectă este prin strângerea cu blândețe a lentilei între degetul mare și cel arătător – în poziția corectă marginile lentilei au tendința să se adune, dacă lentila este pe dos, marginile acesteia au tendința de a se îndeparta;
  • poziționați lentila pe vârful degetului arătător – este recomandat ca degetul să fie uscat sau aproape uscat;
  • cu ajutorul degetului mijlociu de la aceeași mână, trageți de pleoapa inferioară, iar cu degetul arătător al celeilalte mâini ridicați pleoapa superioară;
  • aplicați lentila pe ochi, privind în față sau în sus, cum vi se pare mai usor, sau puteți aplica lentila pe partea albă a ochiului dinspre ureche;
  • eliberați și închideți încet ambele pleoape;
  • rotiți privirea de câteva ori pentru a centra lentila și apoi clipiți;
  • verificați de aproape într-o oglindă dacă lentila este centrată pe ochi;
  • dacă lentila s-a poziționat corect, aceasta ar trebui să fie confortabilă și vederea dumneavoastră să fie clară;
  • folosiți același procedeu și pentru celălalt ochi

Rar, se poate întâmpla ca lentila să se descentreze în timpul purtării și să se deplaseze pe albul ochiului. În acest caz închideți pleoapele și apoi, printr-un masaj circular, direcționați lentila către zona centrală.

Distribuie...Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Pin on PinterestShare on LinkedInEmail this to someonePrint this page